Parteneri
Frica de intervenţii
Frica de intervenţii chirurgicale este o senzaţie naturală. Teama de eventuala procedura de avort poate fi însoţită de un şir întreg de alte emoţii negative menţionate mai sus. Aceste temeri (de dureri, de injecţii şi de anestezie) pot fi combătute sau diminuate prin aplicarea tehnicilor de comunicare expuse în acest ghid.
Frica de dureri.
Un şir de paciente au o frică extraordinară de dureri şi medicul trebuie să recunoască onest posibilitatea acestora:
“Eu nu pot promite că nu vei simţi nici o durere. Dar vă asigur că o să fiu extrem de atent şi o să fac totul ce-mi stă în puteri ca să vă simţiţi confortabil. O să aplic anestezia locală şi o să vă învăţ câteva tehnici respiratorii ca să vă puteţi relax,a ceea ce va ajuta la diminuarea durerilor.”
Identificarea procedeelor pe care le foloseşte, de obicei, pacienta pentru a suporta durerile poate fi de mare ajutor. Dacă pacienta recunoaşte că are o frică foarte mare de dureri, medicul o poate întreba cum ea le depăşeşte în alte situaţii şi s-o încurajeze să aplice tehnicile respective în timpul avortului.
Pacientei i se va spune că durerile au funcţii importante şi că pot servi ca un semnal de decurgere normală a procedurii.
De exemplu,
“Se crede că durerile sunt un semn de boală. Dar dacă o să simţiţi dureri în timpul procedurii, ele nu sunt un semnal care indică că ceva nu este în regulă. Ele arată că uterul se contractă, se face mai mic şi opreşte hemoragia. Ele sunt un semnal care arată că procedura e pe sfârşite.“
Frica de injecţii.
Multe paciente au o frică de injecţii mai mare decât cea provocată de avortul propriu-zis. Pentru a reduce o astfel de anxietate, medicul trebuie să preîntâmpine pacienta despre felul cum ea va simţi injecţia.
“Puteţi simţi o pişcătură uşoară, sau ceva de felul înţepăturii unui bold.”
Medicul va menţiona că colul uterin conţine mai puţine terminaţii nervoase decât palma sau piciorul, astfel durerile vor fi mult mai mici decât, de exemplu, cele din timpul unei vaccinări. Dr. Irving Rust de la Planned Parenthood NYX Bronx Center a stabilit că, plasând acul lângă punctul viitoarei injecţii şi propunând pacientei să tuşească, mucoasa cervicală se deplasează peste ac, micşorând senzaţiile de durere. Tusea, de asemenea, sustrage atenţia pacientei de la injecţie.
Frica de anestezie.
Povestiţi-i pacientei despre anestezie şi modul ei de acţiune. De exemplu,
“Putem coopera eficient în încercarea de a micşora disconfortul sau durerea. Eu o să aplic un anestezic local care va bloca o parte din nervii colului uterin. Aceasta va elimina o parte mare din dureri. Dumneavoastră puteţi contribui la reducerea durerii prin aplicarea tehnicilor de relaxare pe care le veţi însuşi cu ajutorul nostru."
Majoritatea medicilor încep dilatarea colului uterin peste câteva minute de la injectarea anestezicului. Efectul lui, în majoritatea cazurilor, se manifestă peste două – cinci minute. Dilatarea colului uterin este, de obicei, cea mai dureroasă etapă a procedurii. Pacientei i se va reaminti că poate avea dureri asemănătoare unor crampe menstruale puternice. Femeilor care nu au avut astfel de crampe li se sugerează că pot avea dureri abdominale care amintesc cele cauzate de acumularea de gaze sau cele provocate de contracţii spastice ale muşchilor abdominali.
Crampele puternice sau junghiurile ori senzaţiile de întindere pot fi frecvent simţite pe parcursul vacuum aspiraţiei sau ale eventualului chiuretaj. Amintiţi pacientei că procedura este pe sfârşite şi că trebuie înlăturate toate ţesuturile pentru a termina avortul.
Întrebări dificile.
Cea mai complicată parte a comunicării cu pacientele o constituie întrebările dificile. Întrebările de mai jos sunt extrem de complicate, în primul rând, din cauza că este foarte greu de a determina semnificaţia lor ascunsă, în al doilea rând, din cauza efectului pe care îl pot avea răspunsurile asupra pacientelor. Tehnicile expuse în cele ce urmează îl pot ajuta pe medic să evalueze menirea, intenţia acestor întrebări şi să ofere cele mai adecvate răspunsuri.
Clarificaţi ce doreşte să afle pacienta.
Când apare o întrebare dificilă, medicul mai întâi va încerca să clarifice ce doreşte pacienta să afle. Clarificarea îi va permite pacientei să afle cauza îngrijorării sale. Medicul, la rândul său, nu va fi obligat să ghicească ce a avut în vedere pacienta punând întrebarea respectivă. De exemplu, pacienta poate întreba:
“Ce faceţi cu copilaşul după avort?”
Cuvântul “copilaş” îl face pe medic să presupună că pacienta se simte vinovată sau îi pare rău. Pentru a evita un răspuns bazat pe această presupunere, medicul poate spune:
“Multe femei pun această întrebare. Poţi să-mi explici mai detaliat ce anume te interesează?”
Pacienta ar putea apoi să precizeze că ar vrea să ştie unde este dus copilaşul. Unele paciente pot menţiona că speră că corpul fătului va fi folosit în scopuri medicale, ori că el va fi tratat cu respect.
Un răspuns potrivit ar fi:
“Eu voi examina ţesutul fetal pentru a mă convinge că procedura s-a terminat şi că nimic nu a rămas în uter.”
Unele paciente pot ruga să li se arate fătul. După avortul de prim-trimestru, mulţi medici le arată pacientelor ţesuturile fetale şi dau explicaţii privind procesul de dezvoltare a produsului de concepţie.
Răspunzând la conţinutul emoţional al întrebărilor.
Înainte de a da răspuns la o întrebare cu un presupus component emoţional, trebuie de clarificat conţinutul şi semnificaţiile ascunse ale acestei întrebări. De exemplu, o pacientă vizibil neliniştită poate întreba: “Femeile pot muri din cauza avortului?”
Un răspuns potrivit pentru starea pacientei ar fi următorul:
“Eu cred că toţi oamenii au o senzaţie de frică înainte de orice intervenţie chirurgicală. Şi foarte frecvent ei îşi imaginează cel mai rău final. Când avorturile erau ilegale, femeile mureau din cauza procedurii. Actualmente, întreruperea sarcinii este o procedură foarte sigură, inofensivă. Avortul din primul trimestru al sarcinii prin metoda de vacuum aspiraţie practicată de noi este una dintre cele mai inofensive proceduri chirurgicale efectuate la noi în ţară.”
Sau, pacienta poate întreba: “O să simtă copilaşul dureri în timpul procedurii?”.
Pacientelor care întrerup o sarcină de prim trimestru li se dau explicaţii care combat aceste îngrijorări. De exemplu,
“Se cunoaşte că la acest termen de gestaţie (până la 12 săptămâni) creierul şi sistemul nervos sunt la o etapă foarte precoce de dezvoltare. Majoritatea celulelor nervoase nu s-au dezvoltat şi, fără scoarţa cerebrală, impulsurile de durere nu sunt recepţionate şi percepute şi durerile nu se simt.”
Dacă o astfel de informaţie nu pare să o satisfacă pe pacientă şi ea continuă să fie îngrijorată din aceiaşi cauză, medicul poate spune:
“Pot exista o mulţime de sentimente confuze şi contradictorii în legătură cu această decizie”.
Răspunsul pacientei la o astfel de afirmaţie poate sugera că ea se simte vinovată din cauza deciziei de a întrerupe sarcina. Medicul o poate linişti:
“Cred că o mulţime de femei consideră că efectuarea avortului le face să pară că nu le-ar păsa de copii. Eu consider că aceste femei aleg avortul tocmai din cauza grijii mari faţă de copii, când ele doresc un copil pe care sunt în stare să-l asigure cu tot ce este necesar pentru el.”
Rezumat:
Pentru a face faţă întrebărilor dificile este necesar:
- de a fi receptiv la emoţiile femeii, atât la cele exprimate prin cuvinte, cât şi la cele oferite de comportament (no-verbale);
- de a clarifica sensul întrebării şi a înţelege sentimentele pacientei; şi
- de a-i oferiri informaţia corectă.