Parteneri
Salutarea pacientei şi stabilirea contactului
De comunicarea iniţială a medicului cu pacienta depinde foarte multe cooperarea ulterioară. O întâmpinare prietenoasă şi salutarea prin strângerea mâinii demonstrează respect şi sprijin, diminuează frica faţă de viitoarea procedură;
Bineînţeles că aceste deziderate nu pot fi realizate cu pacienta culcată pe masa de proceduri.
Medicul este obligat să determine dacă pacienta a luat o decizie liberă privind întreruperea sarcinii sau dacă ea a fost impusă de anumite circumstanţe. Pacienta este mai dispusă să comunice şi să discute aceste aspecte în poziţia, când se află în picioare sau pe şezute. Medicul poate mai lesne să evalueze decizia şi să determine dacă pacienta este pregătită emoţional pentru a efectua procedura.
Strategiile de obţinere a informaţiei.
Pacienta îşi exprimă starea sa emoţională atât explicit, prin cuvinte, cât şi no-verbal. Medicul va fi atent la ambele moduri de exprimare a emoţiilor pentru a cunoaşte senzaţiile pacientei şi pentru a comunica eficient. Folosind în discuţii întrebări deschise în locul celor închise (la care se răspunde “Da” ori “Nu”), medicului îi va fi mult mai uşor să discute cu pacienta şi să obţină informaţia necesară. Exemplificarea modului cum alţii s-ar simţi în atare caz, ar putea contribui la clarificarea unei situaţii necunoscute şi la alinarea anxietăţii. Strategiile respective sunt elucidate în cele ce urmează.
Întrebări deschise.
După salutare, puneţi-i pacientei întrebări deschise, care o va invită la un dialog sincer. La întrebările închise, de felul “Vă simţiţi bine?” se răspunde prea succint cu “Da” ori “Nu”. Pacientelor deseori li se pare că la întrebările închise nu trebuie neapărat să răspundă. Pentru a obţine un răspuns complet, relevant, trebuie de formulat întrebările în modul următor:
Cum vă simţiţi fiind astăzi aici?
Ce sentimente aveţi în legătură cu avortul?
Aceste întrebări simple pot fi urmate de următoarele răspunsuri : de exemplu, “Eu mă simt oribil fiind aici” sau “ Eu mă simt foarte tristă fiindcă trebuie sa-mi întrerup sarcina.” Totuşi, astfel de răspunsuri îl ajută pe medic să conştientizeze faptul că ele reflectă sentimente normale, adecvate femeilor care intenţionează să întrerupă sarcina.
Normalizarea sentimentelor şi crearea unei ambianţe de siguranţă.
În anumite situaţii, declaraţia femeii că se simte oribil din cauza întreruperii sarcinii nu reflectă faptul că ea nu a luat o decizie corectă în privinţa efectuării avortului. De cele mai multe ori astfel de afirmaţii constituie, pur şi simplu, o expresie a unei stări psihologice normale – tristeţea, jalea ce se asociază cu o perioadă dificilă a vieţii, care s-a creat drept rezultat al luării acestei decizii. Majoritatea femeilor care se adresează după avort sunt mulţumite că îl pot obţine. Totodată, ele nu sunt dispuse să discute prea mult această opţiune, deoarece sarcina nu este dorită, este neintenţionată, nu este la momentul oportun.
Medicul o poate ajuta pe pacientă făcând-o să conştientizeze faptul că sentimentele respective sunt o reacţie obişnuită sau normală la o astfel de decizie importantă. De exemplu,
“Multe femei au aceleaşi sentimente în aceste circumstanţe” ori
“Eu sunt convins că foarte multe femei nu se simt bine luând o astfel de decizie”.
Cum se va reacţiona la aluziile no-verbale ale pacientei.
Multe paciente nu sunt dispuse să coopereze cu medicul, iar afirmaţiile verbale nu corespund comportamentului lor no-verbal. De exemplu, femeia poate să răspundă la întrebarea despre starea ei “Mă simt normal”, în timp ce medicul observă că ea este vizibil tulburată, tremură, plânge sau pare a fi dezorientată, buimăcită. Este foarte important de a interpreta corect aceste mesaje no-verbale.
Medicul poate reacţiona dând de înţeles că îşi dă bine seama de aceste emoţii puternice. De exemplu,
“Da, este o situaţie dificilă”.
Necorespunderea dintre afirmaţiile verbale şi starea actuală a pacientei nu este neapărat o expresie a indeciziei asupra necesităţii de a întrerupe sarcina. Pacienta se poate simţi rău – greaţa, vertijiile, crampele, oboseala pot influenţa starea ei generală şi comportamentul. Alte explicaţii posibile includ: incapacitatea de a conştientiza orice conflict intern; exprimarea numai a unei părţi din totalul de emoţii (probabil aceasta este cea mai plauzibilă explicaţie pentru pacient şi cea mai acceptabilă pentru medic); distresul emoţional datorat altor circumstanţe decât avortul. Indiferent de cauză, această neconcordanţă merită atenţie deoarece permite, cel puţin, de a conştientiza faptul că există şi emoţii despre care pacienta nu spune nimic.
Aprobarea şi discutarea stărilor emoţionale – nu înfruntarea (depăşirea) lor.
Sunt naturale şi binevenite încercările de a înfrunta sau combate sentimentele dificile. Pentru a diminua stările emoţionale ale pacientei, este tentant de a spune:
“Nu o să doară deloc”,
“O să fie aşa de rapid încât nu o să simţiţi nimic”,
“Nu plângeţi” sau
“În scurt timp, o să vă fie mult mai bine”.
Astfel de mesaje îi demonstrează pacientei că pe medic nu-l interesează sentimentele ei.
Reiese că parcă i s-ar spune: “Nu trebuie să aveţi aceste emoţii acum. Vă rog, fiţi o pacientă cooperantă şi pretindeţi că vă simţiţi bine!” De fapt, se poate spune:
“Este foarte greu de aşteptat începutul procedurii”
Urmat de invitarea pacientei de a-şi exprima sentimentele:
“Spuneţi-mi, ce vă deranjează cel mai mult” sau
"Ce aş putea face ca să vă fie mai uşor?”
Foarte frecvent, însuşi faptul că emoţiile pacientei sunt observate şi nu sunt ignorate, este suficient. Ulterior, rolul medicului este de a crea o ambianţă prielnică în care pacienta ar putea să-ţi exprime senzaţiile. Discutarea stărilor emoţionale nu este identică cu încercarea de a le combate ori a le înfrunta. Când nu se simt nevoite de a-şi ascunde sentimentele de medic, pacientele, de obicei, le exteriorizează şi devin partenere active ale medicului, cooperând pe parcursul întregii proceduri.
Înţelegerea stărilor emoţionale, folosirea unui ton şi manieră care exprimă grijă, compasiune, demonstrează că medicul va accepta şi va trata corespunzător pacienta, ţinându-se cont de sentimentele ei dificile.
Incertitudine.
Înainte de avort, pacientele nu pot fi sigure de decizia luată. Practic, toate situaţiile importante din viată, precum şi unele minore, sunt însoţite de incertitudine, ezitare – marcate de “ce o să fie dacă…” şi necunoaşterea finalului unei acţiuni neîncepute. Şedinţele de consiliere iniţială trebuie să creeze oportunităţi pentru ca pacientele să se poată exprima asupra incertitudinii lor şi să decidă singure care factori sunt mai importanţi pentru a alege cea mai bună soluţie.
Încurajarea pacientei de a pune întrebări.
Invitaţi pacienta să întrebe despre senzaţiile sale:
“Ce întrebări aveţi?”sau
“Ce pot să vă explic pentru a vă ajuta să vă simţiţi mai bine?.
Observaţi încă o dată că exemplele de mai sus sunt întrebări deschise. La întrebările închise de tipul “Aveţi vre-o întrebare?” foarte frecvent se răspunde “Nu”. Aceste întrebări invită la discuţie şi oferă pacientei posibilitatea de a pune întrebări. La multe întrebări se răspunde amabil oferind informaţia potrivită, altele, însă, ating unele aspecte emoţionale delicate. Exemple de întrebări dificile şi sugestiile răspunsurilor adecvate la ele sunt prezentate în alt capitol al ghidului.
Uneori, răspunzând la întrebările puse, pacienta poate exprima îngrijorări ce nu au nimic comun cu procedura de avort. De exemplu, pacienta îi poate spune medicului că ea nu are casă şi că nu are unde reveni după procedură. Cu toate că medicul nu poate rezolva această problemă, este foarte important ca dezbaterea să aibă loc. Aceasta demonstrează interesul faţă de pacienta ca o personalitate integrală şi poate dezvălui problemele care îi determină comportamentul actual, altele decât cele atribuite fricii de procedură sau emoţiile în legătură cu luarea deciziei de întrerupere a sarcinii. De asemenea, permite exprimarea temerilor care ar putea influenţa capacitatea pacientei de a face faţă procedurii.
Dacă apare o problemă, medicii au deseori senzaţia că ei ar trebui să fie capabili să o rezolve. Totuşi, după cum exteriorizarea emoţiilor nu rezidă în depăşirea lor, la fel şi discutarea problemelor nu înseamnă soluţionarea lor. Este, însă, importantă, pur şi simplu, recunoaşterea existenţei unei probleme dificile, nerezolvate în viaţa pacientei. Când această problemă este în afara competenţei medicului sau ea nu poate fi rezolvată imediat, pacienta se va consola în felul următor:
„Eu nu sunt cea mai potrivită persoană (nu este cel mai potrivit moment) care vă poate ajuta în această situaţie. După terminarea procedurii, eu o să am posibilitatea de a căuta o soluţie…”