Privire de sinteză asupra complicaţiilor avortului.

Scopul includerii acestui modul:

Complicaţiile avortului sunt relativ rare, în special, atunci când pentru întreruperea sarcinii se folosesc proceduri clinice şi tehnologii sigure şi eficiente, efectuate de clinicieni experimentaţi. Totuşi, este extrem de important de a cunoaşte complicaţiile posibile ale avortului şi de a interveni prompt şi competent.
În acest modul se discută complicaţiile posibile ce pot apărea în timpul procedurilor de vacuum aspiraţie manuală. Un număr mai mare de complicaţii ale avortului şi conduita lor sunt prezentate în Anexa acestui modul Conduita Complicaţiilor Avortului.

Obiectivele.

de a descrie trei complicaţii ce pot apărea pe parcursul procedurii de avort;
de a prezenta diagnosticul diferencial în caz de hemoragie masivă;
de a descrie avantajele AVM în legătură cu riscul de perforaţie uterină;

Puncte cheie:

Deşi complicaţiile avortului sunt rare, în special cu AVM, ele trebuie tratate competent şi în termen optimal pentru a minimaliza consecinţele severe.
Clinicianul trebuie să cunoască complicaţiile posibile ale avortului, să fie asigurat cu echipamentul şi medicamentele necesare, avându-le permanent la dispoziţie şi să ştie cum să le folosească în astfel de situaţii.

Reviul complicaţiilor avortului.

I. Generalităţi .

Comparativ cu alte metode chirurgicale de întrerupere a sarcinii, AVM este mult mai blândă şi provoacă o traumatizare mult mai mică al colului şi corpului uterin. Totuşi, şi cu această metodă sunt posibile complicaţii. Majoritatea din ele sunt relativ minore, dar nu se exclude posibilitatea unor traumatisme severe şi, foarte rar, al decesului.

II. Complicaţiile avortului pot fi următoarele (deşi lista lor este incompletă):

1. Reacţii vaso-vagale. În general apar în rezultatul administrării blocadei paracervicale, în timpul dilatării colului uterin sau efectuării venepuncţiei. Majoritatea acestor reacţii dispar rapid, fără tratament. Reacţiile vaso-vagale prelungite sunt tratate prin administrarea i/v a atropinei (0,4-1,0 mg) şi ale preparatelor antivomitive. Foarte rar se recurge la respiraţie asistată.

2. Convulsii. Tratamentul constă în prevenirea obstrucţiei orofaringelui cu limba (fixarea mandibulei), administrarea oxigenului cu masca şi ale anticonvulsivelor parenteral..

3. Perforaţia colului sau a corpului uterin.

De cele mai multe ori perforaţia se produce în următoarele situaţii:

- anteflexie sau retroflexie pronunţată;
- stenozarea (spasmul) orificiului intern al canalului cervical care necesită efort suplimentar pentru a-l dilata;
- anomalii structurale ale uterului;
- evacuarea prelungită sau deficilă a cavităţii uterine;

Perforaţia uterului poate fi suspectată când:

- un instrument pătrunde fără a întâmpina rezistenţă în cavitatea uterină la o adâncime mai mare decât cea aşteptată;
- în ţesuturile înlăturate din uter de determină grăsime sau fragmente de intestin;
- pacienta are dureri mai puternice decât cele caracteristice procedurii;
- la pacientă apar algii neordinare, prelungindu-se în perioada postavortivă;

Dacă perforaţia uterului se produce în timpul procedurii de AVM, orificiul rezultant, de regulă, este mic şi nu provoacă complicaţii serioase. Aceasta se datorează faptului că canula este mică şi flexibilă, aspiraţia nu se face în mod permanent şi nu este la fel de puternică ca în cazul folosirii aspiratorului electric. Presiunea cu care se aspiră conţinutul intrauterin scade, de obicei, după perforaţie. Dacă perforaţia se suspectează atunci când canula se află în uter, aspiraţia trebuie stopată imediat, până la înlăturarea canulei din cavitatea uterină. În majoritatea cazurilor, perforaţia uterului rămâne nedepistată, nediagnosticată şi se rezolvă fără tratament.
În cazurile când se suspectează perforaţia, iar conţinutul uterului este complet evacuat:

- se aplică măsurile esenţiale pentru a stabiliza starea pacientei (în funcţie de starea ei): monitorizarea semnelor vitale, administrarea i/v a fluidelor sau a sângelui dacă este necesar, asigurarea cu oxigen;
- de iniţiat terapia antibacteriană;
- se administrează uterotonice (ex.: ergometrină 0,2-0,5 mg IM);
- pacienta se ţine sub observaţie strictă 2 ore;
- dacă starea pacientei e stabilă şi intensitatea hemoragiei scade, se aplică uterotonice (ex.: ergometrină 0,5 mg IM) şi monitorizarea continuă 24 ore;
- dacă starea pacientei se înrăutăţeşte şi hemoragia nu se stopează cu ergometrină ori oxitocină, poate fi necesară laparotomia pentru a determina şi sutura sursa sângerării.

Când se suspectează perforaţia, dar conţinutul uterului nu este complet evacuat, avortul trebuie terminat cât mai curând posibil.

- se aplică măsurile esenţiale pentru a stabiliza pacienta (în funcţie de starea ei): monitorizarea semnelor vitale, administrarea i/v a fluidelor sau a sângelui dacă este necesar, asigurarea cu oxigen;
- de iniţiat terapia antibacteriană;
- evacuarea conţinutului cavităţii uterină se realizează sub vizualizare directă: prin ghidare ultrasonografică directă, vizualizare laparoscopică sau, dacă acestea din urmă nu sunt accesibile, în timpul laparotomiei.
- dacă este necesar, se repară leziunile cauzate de perforaţie;
- se administrează uterotonice şi se monitorizează pacienta 24 de ore.

4. Hemoragia.

dacă hemoragia uterină este prezentă până la începutul procedurii de avort, trebuie exclusă sarcina ectopică şi avortul spontan în evoluţie
diagnosticul diferenţial al hemoragiei apărute în timpul procedurii de avort include: avortul incomplet, atonia uterină, miomul uterin, perforaţia, lezarea traumatică a ţesuturilor, sarcina cervicală sau cea localizată în cornul uterin, coagulopatia.
hemoragia excesivă în timpul sau imediat după procedura de avort de cele mai ulte ori este cauzată de atonie uterină, deseori complicată cu evacuare incompletă a conţinutului uterului. Terapia iniţială constă în asigurarea evacuării conţinutului din uter şi mărirea tonusului uterin. Suplimentar, trebuie de continuat evaluarea volumului de sânge pierdut, măsurarea TA şi a frecvenţei pulsului, asigurarea accesului intravenos.
dacă hemoragia continuă după ce ne convingem că uterul este complet eliberat, trebuie excluse leziunile, traumatismele cervicale sau vaginale, perforaţia ori coagulopatia.

5. Avortul incomplet.

avortul incomplet se poate manifesta imediat prin hemoragie sau simptomele pot întârzia şi apărea sub formă de hemoragie mărită ori persistentă şi dureri sub formă de crampe crampe sau acute în partea inferioară al abdomenului. Diagnosticul se stabileşte prin ultrasonografie sau pe baza acuzelor şi examenului clinic. Uterul la palpare bimanuală este de o consistenţă moale, mărit în dimensiuni.
Cantităţi mici de ţesuturi restante se pot elimina spontan şi nu necesită intervenţii medicale. Cantităţile mărite de resturi pot cauza hemoragie şi infecţie. Tratamentul cel mai indicat este aspiraţia prin AVM. În lipsa semnelor de infecţie administrarea antibioticelor este opţională. Ele sunt necesare în caz de infecţie manifestă.

6. Embolia gazoasă.
Este o complicaţie rară dar care se poate produce atunci când pistonul seringii AVM este apăsat şi tras în interior în timp ce canula se află în cavitatea uterului. Necesită un tratament imediat.

7. Hematometra.

Hematometra este acumularea cheagurilor de sânge în cavitatea uterului. Pricina nu se cunoaşte. În cazurile severe, în uter se pot acumula până la 1500 ml de cheaguri provocând presiune în hipogastriu şi, frecvent, crampe pronunţate chiar din primele 15 minute da la terminarea procedurii de avort. Mult mai frecvente sunt situaţiile când în uter se acumulează sub 100 ml de sânge, rămânând asipmptomatice timp de mai multe săptămâni. La palpare bimanuală uterul este mărit, dur şi, frecvent, sensibil, dureros.
Simptomele hematometrei dispar imediat după aspirarea conţinutului din uter.

8. Infecţia post-avort.

Semnele şi simptomele, de obicei, apar în primele 48-96 ore după procedura de avort şi include: dureri, febră, sensibilitate, durere la palparea organelor bazinului mic, hemoragie vaginală prelungită. Numărul de leucocite poate fi normal sau mărit.
Majoritatea infecţiilor post-avort se dezvoltă la femeile fără factori evidenţi de risc (factori de risc al infecţiei sunt: vârsta mică, antecendente de infecţie pelvină, prezenţa agenţilor patogeni în canalul cervical în momentul procedurii de avort).
Antibioticoprofilaxia de rutină poate preveni infecţiile post-avort.
Infecţia localizată în majoritatea cazurilor se tratează cu antibiotice de spectru larg.
Infecţia generalizată sau riscul de septicemie necesită tratament agresiv (chirurgical) imediat.

Партнеры

Privire de sinteză asupra complicaţiilor avortului.

Рассылка