Contraceptivele orale

1. Сontraceptivele orale combinate
2. Pilulele numai cu progestativ
3. Pilulele pentru contracepția de urgență

Сontraceptivele orale combinate

Ce sunt contraceptivele orale combinate?

  • Pilule care conţin doze mici din 2 hormoni – un progestativ şi un estrogen – similari hormonilor naturali progesteron şi estrogen din corpul femeii.
  • Contraceptivele orale combinate (COC) sunt denumite şi „pilule”, pilule combinate cu doze mici, contraceptive orale sau CO.
  • Acţionează în principal prin prevenirea eliberării ovulelor din ovare (a ovulaţiei).
Cât de eficiente sunt?

Eficienţa depinde de utilizatoare: Cel mai mare risc de sarcină este atunci când femeia începe o nouă folie de pilule cu 3 sau mai multe zile întârziere, sau uită 3 sau mai multe pilule atunci când este aproape de începerea sau terminarea unei folii de pilule.

  • În cadrul utilizării obişnuite, aproximativ 8 sarcini la 100 de femei, în timpul primului an de utilizare a COC. Aceasta înseamnă că, din 100 de femei care utilizează COC, 92 nu vor rămâne gravide.
  • Când nu se fac greşeli în utilizarea pilulelor, mai puţin de 1 sarcină la 100 de femei, în timpul primului an de utilizare a COC (3 sarcini la 1.000 de femei).

Revenirea fertilităţii după oprirea utilizării COC: Imediată
Protecţia împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS): Nu protejează

Efecte secundare

Efecte secundare

La unele utilizatoare pot apărea următoarele:

  • Modificări ale caracterelor sângerării vaginale:

– sângerări mai reduse cantitativ şi zile mai puţine cu sângerare,
– sângerări neregulate,
– sângerări mai rare,
– lipsa sângerării lunare

  • Cefalee
  • Ameţeli
  • Greaţă
  • Durere în sâni
  • Modificarea greutăţii
  • Modificări ale dispoziţiei generale
  • Acnee (se poate ameliora sau agrava, de obicei se ameliorează)

Alte posibile modificări fizice:

  • Tensiunea arterială poate creşte cu câteva unităţi (mm Hg). Dacă creşterea se datorează COC, tensiunea arterială scade rapid după oprirea utilizării COC.
Beneficii şi riscuri pentru sănătate

Beneficii pentru sănătate

Ajută la protecţia împotriva:

  • Riscurilor asociate sarcinii
  • Cancerului mucoasei uterine (cancerului de endometru)
  • Cancerului de ovar
  • Bolii inflamatorii pelvine simptomatice

Poate ajuta la protecţia împotriva:

  • Chisturilor de ovar
  • Anemiei prin deficit de fier

Reduce:

  • Crampele menstruale
  • Problemele legate de menstruaţie
  • Durerea produsă de ovulaţie
  • Pilozitatea în exces de pe faţă sau corp
  • Simptomele sindromului de ovar polichistic (sângerări neregulate, acnee, pilozitate în exces pe faţă sau corp)
  • Simptomele endometriozei (durere pelvină, sângerări neregulate)

 

Riscuri pentru sănătate

Foarte rar:

  • Cheaguri de sânge în venele profunde ale membrelor inferioare sau plămâni (tromboză venoasă profundă sau embolie pulmonară)

Extrem de rar:

  • Accident vascular cerebral
  • Infarct miocardic
Cine poate şi cine nu poate utiliza contraceptive orale combinate

Sigure şi potrivite pentru aproape toate femeile

Cele mai multe femei pot utiliza COC în siguranţă şi eficient, inclusiv femeile care:

  • Au născut sau nu au născut
  • Nu sunt căsătorite
  • Au orice vârstă, inclusiv adolescente şi femei peste 40 de ani
  • Tocmai au avut un avort la cerere sau un avort spontan
  • Fumează – dacă au mai puţin de 35 de ani
  • Au anemie în prezent sau au avut anemie în trecut
  • Au vene varicoase
  • Sunt infectate cu HIV, indiferent dacă utilizează sau nu terapie antiretrovirală

Femeile pot începe utilizarea COC:

  • Fără examinare ginecologică
  • Fără teste din sânge sau alte teste de laborator efectuate de rutină
  • Fără screening pentru cancerul de col uterin
  • Fără examinarea sânilor
  • Chiar dacă femeia nu este în timpul menstruaţiei, dacă se ştie cu un grad rezonabil de certitudine că ea nu este însărcinată
Corectarea miturilor

Contraceptivele orale combinate:

  • Nu se acumulează în corpul femeii. Femeile nu au nevoie de „pauză” în utilizarea COC.
  • Trebuie luate în fiecare zi, indiferent dacă femeia are sau nu contact sexual în acea zi.
  • Nu produc infertilitate.
  • Nu produc anomalii congenitale şi nici naşteri gemelare.
  • Nu modifică comportamentul sexual al femeilor.
  • Nu se acumulează în stomac. Dimpotrivă, pilula se dizolvă zilnic.
  • Nu întrerup evoluţia unei sarcini deja existente
Managementul problemelor
Probleme raportate drept efecte secundare sau probleme cu utilizarea:

  • Pilule uitate
  • Sângerări vaginale neregulate (sângerări neaşteptate care deranjează)
  • Lipsa sângerării vaginale lunare
  • Cefalee obişnuită (nemigrenoasă)
  • Greţuri sau ameţeli
  • Dureri în sâni
  • Modificarea greutăţii
  • Modificări ale dispoziţiei generale sau modificări ale libidoului
  • Acnee

Probleme noi care pot necesita schimbarea metodei

  • Sângerare vaginală neexplicată (care sugerează o afecţiune medicală fără legătură cu metoda) sau sângerare vaginală abundentă sau prelungită
  • Iniţierea tratamentului cu anticonvulsivante, rifampicină, rifabutină sau ritonavir
  • Cefalee migrenoasă
  • Situaţii în care femeia va fi imobilizată la pat timp de o săptămână sau mai mult
  • Anumite afecţiuni medicale grave (suspiciune de afecţiune cardiacă sau afecţiune hepatică gravă, hipertensiune arterială, cheaguri de sânge în venele profunde ale membrelor inferioare sau plămâni, accident vascular cerebral, cancer de sân, afectare vasculară, tulburări de vedere, renale, sau ale sistemului nervos produse de diabet zaharat, sau afecţiuni ale vezicii biliare).
  • Suspiciune de sarcină

În caz de apariție a unor probleme din cele listate mai sus, adresați-vă la medic.

Pilule uitate

În cazul în care uitați să administrași pastila/pilula la timp, fie întîrziați initierea unei folii noi la timp, riscați să rămîneți însărcintă, deoarece eficacitatea metodei scade. Este important să administrați zilnic pastila, la aceiasi oră. La fel este important să initiați o folie nouă la timp, după pauza de 7 zile, în cazul în care utilizați folii cu 21 pastile fie să nu faceți pauze în cazul utilizării foliilor cu 28 pastile.

Riscul unei sarcini nedorite va creste în dependență de cîte pastile ați uitat să luați.

1. În cazul în care ați uitat să luați o pastilă, îndată ce v-ați adus aminte, luați pastila.
2. În cazul în care ați uitat să luați 2 sau 3 pastile:

– Luați ultima pastilă pe care ați omis-o.
– Pastila precedentă uitată (prima) trebuie aruncată
– Utilizați o metodă de contracepție suplimentară în următoarele 7 zile
– În cazul în care ați avut un contact sexual în ultimele 5 zile, puteți utiliza contarcepție de urgență.

În cazul în care exemplele de mai sus nu se potrivesc cu situația Dumneavoastră, vă rugăm să contactați medicul, iar între timp folosiți o metodă de barieră suplimentară, de exemplu prezervativul.

Întrebări şi răspunsuri despre contraceptivele orale combinate

1. Trebuie femeia să facă o „pauză” după ce utilizează COC o perioadă de timp?
Nu. Nu există dovezi despre utilitatea „pauzei”. De fapt, o „pauză” în timpul utilizării COC poate să ducă la apariţia unei sarcini nedorite. COC pot fi utilizate în siguranţă timp de mulţi ani fără a fi necesară oprirea lor periodică.

2. Dacă femeia a utilizat COC timp îndelungat, va fi ea protejată împotriva sarcinii şi după ce opreşte COC?
Nu. Femeia este protejată doar atât timp cât ia pilulele cu regularitate.

3. Cât timp durează ca femeia să rămână însărcinată după oprirea COC?
Femeile care opresc utilizarea COC pot rămâne însărcinate la fel de repede ca şi femeile care opresc metode nehormonale. COC nu întârzie revenirea fertilităţii femeii după ce ea opreşte utilizarea lor. După ce femeia opreşte utilizarea pilulelor, în general ea va avea sângerări menstruale similare celor avute înainte de utilizarea COC. La unele femei, sângerările vaginale obişnuite pot să revină doar după câteva luni.

4. COC cauzează avort?
Nu. Studiile asupra COC au arătat că acestea nu întrerup evoluţia unei sarcini deja existente. COC nu trebuie utilizate cu scopul de a încerca producerea unui avort. Ele nu vor produce avort.

5. COC cauzează anomalii congenitale? Va dăuna fătului faptul că femeia utilizează accidental COC în timpul sarcinii?
Nu. Conform unor dovezi clare, COC nu vor cauza anomalii congenitale şi nu vor dăuna fătului dacă femeia rămâne însărcinată în timp ce utilizează COC sau dacă în mod accidental începe să utilizeze COC atunci când este deja însărcinată.

6. Pot COC cauza femeilor creşteri sau scăderi mari în greutate?
Nu. Cele mai multe femei nu cresc şi nu scad în greutate datorită COC. Greutatea se modifică în mod firesc datorită schimbărilor ce apar pe parcursul vieţii şi datorită înaintării în vârstă. Deoarece modificările greutăţii sunt atât de frecvente, multe femei cred că aceste creşteri sau scăderi în greutate sunt produse de COC. Totuşi, studiile arată că, în mod obişnuit, COC nu modifică greutatea. Puţine femei prezintă modificări bruşte ale greutăţii atunci când utilizează COC. Aceste modificări sunt reversibile după oprirea utilizării COC. Nu se ştie de ce aceste femei reacţionează astfel la COC.

7. Pot COC cauza femeilor modificări ale dispoziţiei generale sau ale libidoului?
În general, nu. Unele femei care utilizează COC relatează aceste tulburări. Totuşi, marea majoritate a utilizatoarelor de COC nu relatează acest tip de modificări; unele relatează ameliorarea atât a dispoziţiei generale cât şi a libidoului. Este dificil de apreciat dacă asemenea modificări sunt datorate COC sau altor cauze. Furnizorii pot ajuta clientele cu astfel de probleme. Nu există dovezi privind modificarea de către COC a comportamentului sexual al femeii.

8. Ce îi poate spune furnizorul clientei care întreabă despre COC şi cancerul de sân?
Furnizorul poate sublinia că atât utilizatoarele de COC cât şi femeile care nu utilizează COC pot avea cancer de sân. În studiile ştiinţifice cancerul de sân a fost ceva mai des întâlnit la femeile utilizatoare de COC şi la cele care au utilizat COC în ultimii 10 ani, comparativ cu alte femei. Oamenii de ştiinţă nu ştiu dacă COC au cauzat sau nu uşoara creştere a numărului de cancere de sân. Este posibil ca aceste cancere să fi fost deja prezente înainte de utilizarea COC, dar au fost depistate mai devreme la utilizatoarele de COC.

9. Pot COC să fie utilizate ca test de sarcină?
Nu. Femeia poate prezenta o oarecare sângerare vaginală (o „sângerare de privaţiune”) ca urmare a luării mai multor COC sau a unui ciclu complet de COC, dar studiile arată că această practică nu identifică cu precizie dacă femeia este sau nu însărcinată. Astfel, a da unei femei COC pentru a vedea dacă va sângera sau nu ulterior nu se recomandă ca modalitate de diagnostic a sarcinii. COC nu trebuie oferite femeilor ca test de sarcină deoarece rezultatele nu vor fi corecte.

10. Este necesară examinarea ginecologică înainte ca femeia să înceapă utilizarea COC sau la consultaţiile de control?
Nu. În schimb, punerea întrebărilor potrivite ne poate ajuta să ştim cu grad rezonabil de certitudine că femeia nu este însărcinată. Nicio afecţiune care ar putea fi depistată prin examinare ginecologică nu exclude utilizarea COC.

11. Pot femeile care prezintă vene varicoase să utilizeze COC?
Da. COC sunt sigure pentru femeile care prezintă vene varicoase. Venele varicoase sunt vase de sânge cu diametru mărit, aproape de suprafaţa pielii. Ele nu sunt primejdioase. Ele nu sunt cheaguri de sânge şi aceste vene nu sunt nici venele profunde ale membrelor inferioare unde un cheag de sânge poate fi primejdios (tromboză venoasă profundă). Femeia care are sau a avut tromboză venoasă profundă nu trebuie să utilizeze COC.

12. Poate femeia să utilizeze COC în siguranţă pe parcursul întregii ei perioade de fertilitate?
Da. Nu există o vârstă minimă sau maximă pentru utilizarea COC. COC pot fi o metodă potrivită pentru cele mai multe femei, de la debutul menstruaţiei (menarha) până la menopauză.

13. Pot femeile care fumează să utilizeze COC în siguranţă?
Femeile fumătoare cu vârsta sub 35 de ani pot utiliza COC cu doze mici de hormoni. Femeile fumătoare care au 35 de ani sau au depăşit această vârstă trebuie să aleagă o metodă fără estrogen sau, dacă fumează mai puţin de 15 ţigări pe zi, injectabile lunare. Femeile mai în vârstă care fumează pot utiliza pilule numai cu progestativ, dacă ele preferă pilulele. Toate femeile care fumează trebuie îndemnate să oprească fumatul.

14. Cum procedăm dacă clienta doreşte să utilizeze COC dar nu putem şti cu grad rezonabil de certitudine că ea nu este însărcinată, după ce utilizăm lista de verificare a sarcinii?
Dacă testele de sarcină nu sunt disponibile, femeia poate să primească COC, cu condiţia să fie instruită să înceapă să le utilizeze în primele 5 zile după începerea următoarei ei menstruaţii. Până atunci, ea trebuie să utilizeze o metodă contraceptivă suplimentară.

15. Pot fi COC utilizate ca pilule pentru contracepţia de urgenţă (PCU) după contact sexual neprotejat?
Da. Cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 5 zile după contactul sexual neprotejat, femeia poate utiliza COC ca PCU. Totuşi, pilulele numai cu progestativ sunt mai eficiente şi produc mai rar efecte secundare precum greţuri şi vărsături.

16. Care este diferenţa între pilulele monofazice, bifazice şi trifazice?
Pilulele monofazice furnizează aceeaşi cantitate de estrogen şi progestativ prin fiecare pilulă cu hormoni. Pilulele bifazice şi trifazice furnizează cantităţi diferite de estrogen şi progestativ în diferite perioade ale ciclului de pilule. La pilulele bifazice, primele 10 pilule conţin o anumită doză de estrogen şi progesteron, iar următoarele 11 pilule o altă doză. La pilulele trifazice, primele 7 pilule conţin o anumită doză de estrogen şi progesteron, următoarele 7 pilule o altă doză, şi ultimele 7 pilule din nou o altă doză. Toate previn sarcina în acelaşi mod. Diferenţele între ele, privind efectele secundare, eficienţa şi continuarea, par să fie mici.

17. Este important ca femeia să ia COC la aceeaşi oră în fiecare zi?
Da, din 2 motive. Unele efecte secundare pot fi ameliorate prin luarea pilulei la aceeaşi oră în fiecare zi. De asemenea, luarea pilulei la aceeaşi oră în fiecare zi poate ajuta femeile să-şi amintească să ia pilulele consecvent. De asemenea, asocierea luării pilulei cu altă activitate zilnică le ajută pe femei să-şi amintească să ia pilulele.

Unde va adresați

Pentru o consultație în planificarea familială:

  • Adresați-vă medicului de familie din cadrul instituției medicale din raionul Dvs de reședință (vezi aici). ATENȚIE: daca aparțineți unuia din grupurile social-vulnerabile (vezi aici) puteți beneficia de contraceptive gratuite!
  • Adresați-vă la Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor
  • Telefonați la Linia Fierbinte a CIDSR (apel gratuit și confidențial) – 0800-088-08
  • Telefonați la CIDSR – 022355072 / 060903782 / 078306973
  • Scrieți la adresa de e-mail CIDSR –cidsr2012@gmail.com

Pilulele numai cu progestativ

Ce sunt pilulele numai cu progestativ?

  • Pilule care conţin doze foarte mici de progestativ similar hormonului natural progesteron din corpul femeii.
  • Nu conţin estrogen, deci pot fi utilizate pe toată durata alăptării; femeile care nu pot să utilizeze metode cu estrogen pot folosi pilulele numai cu progestativ.
  • Pilulele numai cu progestativ (PNP) sunt denumite şi „mini-pilule” şi contraceptive orale numai cu progestativ.
  • Acţionează în principal prin:

– Îngroşarea mucusului cervical (astfel împiedică întâlnirea spermatozoizilor cu ovulul)
– Interferarea cu ciclul menstrual, inclusiv prin prevenirea eliberării ovulelor din ovare (a ovulaţiei).

Cât de eficiente sunt?

Eficienţa depinde de utilizatoare: La femeile care au menstruaţie în fiecare lună, cel mai mare risc de sarcină este atunci când pilulele sunt luate cu întârziere sau uitate complet.

La femeile care alăptează:

  • În cadrul utilizării obişnuite, aproximativ 1 sarcină la 100 de femei în timpul primului an de utilizare a PNP. Aceasta înseamnă că, din 100 de femei, 99 nu vor rămâne gravide.
  • Când pilulele se iau în fiecare zi, mai puţin de 1sarcină la 100 de femei, în timpul primului an de utilizare a PNP (3 sarcini la 1.000 de femei).

Mai puţin eficiente la femeile care nu alăptează:

  • În cadrul utilizării obişnuite, aproximativ 3 până la 10 sarcini la 100 de femei, în timpul primului an de utilizare a PNP. Aceasta înseamnă că 90 până la 97 femei din 100 nu vor rămâne însărcinate.
  • Când pilulele se iau în fiecare zi la aceeaşi oră, mai puţin de 1 sarcină la 100 de femei, în timpul primului an de utilizare a PNP (9 sarcini lade femei).

Revenirea fertilităţii după oprirea utilizării PNP: Imediată
Protecţia împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS): Nu protejează

Efecte secundare, beneficii şi riscuri pentru sănătate

Efecte secundare

Unele utilizatoare pot prezenta următoarele:

  • Modificări ale caracterelor sângerării vaginale:

– La femeile care alăptează, întârziere mai mare în revenirea menstruaţiilor după naştere (amenoree post-partum cu durată mai lungă)
– Sângerări frecvente
– Sângerări neregulate
– Sângerări mai rare
– Sângerări prelungite
– Lipsa menstruaţiei

Alăptarea modifică şi ea caracterele sângerărilor vaginale ale femeii.

  • Cefalee
  • Ameţeli
  • Modificări ale dispoziţiei generale
  • Durere în sâni
  • Dureri abdominale
  • Greţuri

Alte posibile modificări fizice:

  • La femeile care nu alăptează, foliculi ovarieni de dimensiuni maimari.

Beneficii pentru sănătate: Ajută la protecţia împotriva riscurilor asociate sarcinii
Riscuri pentru sănătate: niciunul.

Cine poate şi cine nu poate utiliza pilulele numai cu progestativ

Sigure şi potrivite pentru aproape toate femeile

Cele mai multe femei pot utiliza PNP în siguranţă şi eficient, inclusiv femeile care:

  • Alăptează (utilizarea începe cel mai devreme la 6 săptămâni după naştere)
  • Au născut sau nu au născut
  • Nu sunt căsătorite
  • Au orice vârstă, inclusiv adolescente şi femei peste 40 de ani
  • Tocmai au avut un avort la cerere, avort spontan sau sarcină ectopică
  • Fumează, indiferent de vârsta femeii sau de numărul de ţigări fumate
  • Au anemie în prezent sau au avut anemie în trecut
  • Au vene varicoase
  • Sunt infectate cu HIV, indiferent dacă utilizează sau nu terapie antiretrovirală

Femeile pot începe utilizarea PNP:

  • Fără examinare ginecologică
  • Fără teste din sânge sau alte teste de laborator efectuate de rutină
  • Fără screening pentru cancerul de col uterin
  • Fără examinarea sânilor
  • Chiar dacă femeia nu este în timpul menstruaţiei, dacă se ştie cu un grad rezonabil de certitudine că ea nu este însărcinată .
Corectarea miturilor

Pilulele numai cu progestativ:

  • Nu scad cantitatea laptelui matern.
  • Trebuie luate în fiecare zi, indiferent dacă femeia are sau nu contact sexual în acea zi.
  • Nu produc infertilitate.
  • Nu cauzează diaree la sugarii alimentaţi cu lapte matern.
  • Scad riscul de sarcină ectopică.
Managementul problemelor

Probleme raportate drept efecte secundare sau probleme cu utilizarea:

 

  • Lipsa sângerării vaginale lunare
  • Sângerări vaginale neregulate (sângerări neaşteptate care deranjează clienta)
  • Sângerare vaginală abundentă sau prelungită (de două ori mai abundentă decât de obicei sau cu durată mai lungă de 8 zile)
  • Pilule uitate
  • Cefalee obişnuită (nemigrenoasă)
  • Modificări ale dispoziţiei generale sau modificări ale libidoului
  • Dureri în sâni
  • Dureri severe în zona inferioară a abdomenului (suspiciune de sarcină ectopică sau foliculi ovarieni de dimensiuni mari sau chisturi)
  • Greţuri sau ameţeli

Probleme noi care pot necesita schimbarea metodei

  • Sângerare vaginală neexplicată (care sugerează o afecţiune medicală fără legătură cu metoda)
  • Iniţierea tratamentului cu anticonvulsivante, rifampicină, rifabutină sau ritonavir
  • Cefalee migrenoasă
  • Anumite afecţiuni medicale grave (suspiciune de cheaguri de sânge în venele profunde ale membrelor inferioare sau plămâni, afecţiune hepatică sau cancer de sân).
  • Boală cardiacă cauzată de artere blocate sau îngustate (boală cardiacă ischemică) sau accident vascular cerebral
  • Suspiciune de sarcină

În caz de apariție a unor probleme din cele listate mai sus, adresați-vă la medic.

Întrebări şi răspunsuri despre pilulele numai cu progestativ

1. Poate femeia care alăptează să utilizeze în siguranţă PNP?
Da. Aceasta este o bună alegere pentru mama care alăptează şi care doreşte să utilizeze pilule. PNP sunt sigure atât pentru mamă cât şi pentru sugar, începând cu 6 săptămâni după naştere. Ele nu modifică producerea laptelui matern.

2. Ce trebuie să facă femeia atunci când opreşte alăptarea sugarului? Poate ea să continue utilizarea PNP?
Femeia care este mulţumită de utilizarea PNP poate să continue să le utilizeze şi după ce a oprit alăptarea. Este totuşi mai puţin protejată împotriva sarcinii, comparativ cu perioada în care alăpta. Dacă doreşte, poate schimba metoda.

3. PNP produc anomalii congenitale? Va dăuna fătului faptul că femeia utilizează accidental PNP în timpul sarcinii?
Nu. Conform unor dovezi clare, PNP nu vor cauza anomalii congenitale şi nu vor dăuna fătului dacă femeia rămâne însărcinată în timp ce le utilizează sau dacă, în mod accidental, începe să utilizeze PNP atunci când este deja însărcinată.

4. Cât timp durează ca femeia să rămână însărcinată după oprirea PNP?
Femeile care opresc utilizarea PNP pot rămâne însărcinate la fel de repede ca şi femeile care opresc metode nehormonale. PNP nu întârzie revenirea fertilităţii femeii după ce ea opreşte utilizarea lor. După ce femeia opreşte utilizarea pilulelor, în general, va avea sângerări menstruale similare celor avute înainte de utilizarea PNP. La unele femei, sângerările vaginale obişnuite pot să revină doar după câteva luni.

5. Dacă femeia nu are sângerare vaginală lunară în timpul utilizării PNP, înseamnă că este însărcinată?
Probabil că nu, mai ales dacă alăptează. Dacă a luat câte o pilulă în fiecare zi, probabil că nu este însărcinată şi poate continua utilizarea pilulelor. Dacă ea continuă să fie îngrijorată, dacă aveţi posibilitate efectuaţi un test de sarcină sau trimiteţi-o să i se efectueze testul. Dacă amenoreea o deranjează, schimbarea metodei poate ajuta – dar nu cu un injectabil numai cu progestativ.

6. PNP trebuie luate în fiecare zi?
Da. Toate pilulele din folia de PNP conţin hormonul care previne sarcina. Dacă femeia nu ia câte o pilulă în fiecare zi – în special dacă femeia nu alăptează – ea poate să rămână însărcinată. (Spre deosebire de PNP, ultimele 7 pilule dintr-o folie de contraceptive orale combinate cu 28 de pilule nu sunt active. Acestea nu conţin hormoni).

7. Este important ca femeia să ia PNP la aceeaşi oră în fiecare zi?
Da, din 2 motive. PNP conţin o cantitate foarte mică de hormon, şi luarea unei pilule cu o întârziere mai mare de 3 ore (întârziere mai mare de 12 ore pentru PNP care conţine 75 mg desogestrel) ar putea să reducă eficienţa lor la femeile care nu alăptează. (Femeile care alăptează beneficiază de protecţia suplimentară împotriva sarcinii oferită de alăptare, aşa că luarea cu întârziere a pilulelor este mai puţin riscantă.) De asemenea, luarea pilulei la aceeaşi oră în fiecare zi poate ajuta femeile să-şi amintească să ia pilulele consecvent. Asocierea luării pilulei cu altă activitate zilnică le ajută pe femei să-şi amintească să ia pilulele.

8. PNP cauzează cancer?
Nu. Există puţine studii mari privind PNP şi cancerul, dar studiile mai mici despre PNP sunt liniştitoare. Studiile mai mari despre implante nu au arătat niciun risc mai crescut de cancer. Implantele conţin hormoni similari celor utilizaţi în PNP şi, în primii ani de utilizare a implantului, dozele de hormoni sunt de aproximativ două ori mai mari.

9. Pot fi PNP utilizate ca pilule pentru contracepţia de urgenţă (PCU) după contact sexual neprotejat?
Da. Cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 5 zile după contactul sexual neprotejat, femeia poate utiliza PNP ca PCU. În funcţie de tipul de PNP, ea trebuie să ia 40 până la 50 de pilule. Acesta este un număr mare de pilule, deoarece fiecare pilulă conţine o cantitate foarte mică de hormon, dar utilizarea este sigură.

10. Pot PNP cauza femeilor modificări ale dispoziţiei generale sau ale libidoului?
În general, nu. Unele femei care utilizează PNP relatează asemenea tulburări. Totuşi, marea majoritate a utilizatoarelor de PNP nu relatează acest tip de modificări; unele relatează ameliorarea atât a dispoziţiei generale cât şi a libidoului. Este dificil de apreciat dacă asemenea modificări sunt datorate PNP sau altor cauze. Furnizorii pot ajuta clientele cu astfel de probleme . Nu există dovezi privind modificarea de către PNP a comportamentului sexual al femeii.

11. Ce trebuie făcut dacă o utilizatoare de PNP prezintă un chist ovarian?
Marea majoritate a chisturilor nu sunt chisturi adevărate, fiind de fapt formaţiuni cu conţinut lichidian (foliculi) localizate în ovare, care continuă să crească în dimensiuni mai mult decât este obişnuit într-un ciclu menstrual normal. Acestea pot cauza unele dureri abdominale uşoare, dar necesită tratament doar în caz de creştere la dimensiuni foarte mari, torsiune sau eclatare. De obicei, aceşti foliculi dispar fără tratament.

12. Cresc PNP riscul de sarcină ectopică?
Nu. Dimpotrivă, PNP reduc riscul de sarcină ectopică. Sarcinile ectopice apar rar în rândul utilizatoarelor de PNP. Rata sarcinilor ectopice la femeile care utilizează PNP este de 48 la 10.000 de femei într-un an de zile. Rata sarcinilor ectopice la femeile din Statele Unite care nu utilizează nicio metodă contraceptivă este de 65 la 10.000 de femei într-un an de zile. În rarele cazuri de eşec al PNP şi de apariţie a sarcinii, un număr de 5 până la 10 din 100 de astfel de sarcini sunt ectopice. Astfel, marea majoritate a sarcinilor care apar în caz de eşec al PNP nu sunt ectopice. Totuşi, sarcina ectopică prezintă risc vital; de aceea furnizorul trebuie să fie conştient de faptul că sarcina ectopică este posibilă în caz de eşec al PNP.

Unde va adresați

Pentru o consultație în planificarea familială:

  • Adresați-vă medicului de familie din cadrul instituției medicale din raionul Dvs de reședință (vezi aici). ATENȚIE: daca aparțineți unuia din grupurile social-vulnerabile (vezi aici) puteți beneficia de contraceptive gratuite!
  • Adresați-vă la Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor
  • Telefonați la Linia Fierbinte a CIDSR (apel gratuit și confidențial) – 0800-088-08
  • Telefonați la CIDSR – 022355072 / 060903782 / 078306973
  • Scrieți la adresa de e-mail CIDSR –cidsr2012@gmail.com

Pilulele pentru contracepția de urgență

Ce sunt pilulele pentru contracepția de urgență?

  • Pilule care conţin fie doar un progestativ, fie o combinaţie de progestativ şi estrogen – hormoni similari hormonilor naturali progesteron şi estrogen din corpul femeii.
  • Pilulele pentru contracepţia de urgenţă (PCU) sunt denumite uneori pilule „de a doua zi” sau contraceptive postcoitale.
  • Acţionează, în principal, prin prevenirea sau întârzierea eliberării ovulelor din ovare (a ovulaţiei). Ele nu acţionează dacă femeia este deja însărcinată
Cât de eficiente sunt?
  • Dacă 100 de femei ar avea fiecare câte un contact sexual în timpul săptămânii a doua sau a treia a ciclului menstrual, fără a utiliza o metodă contraceptivă, probabil 8 ar rămâne gravide.
  • Dacă toate cele 100 de femei ar utiliza PCU numai cu progestativ, o femeie ar rămâne gravidă.
  • Dacă toate cele 100 de femei ar utiliza PCU cu estrogen şi progestativ, 2 femei ar rămâne gravide.

Revenirea fertilităţii după utilizarea PCU: Imediată. Femeia poate rămâne însărcinată imediat după utilizarea PCU. PCU previn sarcina doar în cazul contactelor sexuale care au avut loc în cele 5 zile anterioare utilizării lor. Ele nu vor proteja femeia împotriva sarcinii în cazul contactelor sexuale care au loc după ce ea utilizează PCU – nici măcar în ziua următoare. Pentru a fi protejate în continuare împotriva sarcinii, femeile trebuie să înceapă să utilizeze o altă metodă contraceptivă imediat.
Protecţia împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS): Nu protejează

Efecte secundare, beneficii şi riscuri pentru sănătate

Efecte secundare
Unele utilizatoare pot prezenta următoarele:

  • Modificări ale caracterelor sângerării vaginale, ce includ:

– Sângerări neregulate reduse cantitativ timp de 1-2 zile după utilizarea PCU
– Menstruaţie care începe mai devreme sau mai târziu faţă de data estimată

În săptămâna ce urmează utilizării PCU:

  • Dureri abdominale
  • Fatigabilitate
  • Greţuri
  • Cefalee
  • Dureri în sâni
  • Ameţeli
  • Vărsături

Beneficii pentru sănătate: Ajută la protecţia împotriva riscurilor asociate sarcinii.
Riscuri pentru sănătate: Niciunul.

Cine poate şi cine nu poate utiliza pilulele pentru contracepția de urgență

Pentru a utiliza PCU nu sunt necesare teste şi examinări. Acestea pot fi necesare datorită altor motive – în special dacă femeia a fost forţată să aibă contact sexual.

Toate femeile pot utiliza PCU în siguranţă şi eficient, inclusiv femeile care nu pot utiliza cu regularitate metode contraceptive hormonale. Datorită modalităţii lor de utilizare pe termen scurt, nu există nicio afecţiune medicală în care utilizarea PCU să fie lipsită de siguranţă pentru femeie.

Corectarea miturilor

Pilulele pentru contracepţia de urgenţă:

  • Nu produc avort.
  • Nu produc anomalii congenitale dacă apare sarcina.
  • Nu sunt primejdioase pentru sănătatea femeii.
  • Nu promovează comportamentul sexual cu risc.
  • Nu produc infertilitate.
Managementul problemelor

Probleme raportate drept efecte secundare sau probleme cu utilizarea:

  • Sângerări vaginale neregulate reduse cantitativ
  • Modificarea datei de apariţie a următoarei menstruaţii ori suspiciune de sarcină

În caz de apariție a unor probleme din cele listate mai sus, adresați-vă la medic.

Întrebări şi răspunsuri despre pilulele pentru contracepţia de urgenţă

1. PCU întrerup o sarcină deja existentă?
Nu. PCU nu vor acţiona dacă femeia este deja însărcinată. Dacă sunt luate înainte ca femeia să aibă ovulaţie, PCU previn eliberarea ovulului din ovar sau întârzie ovulaţia cu 5 până la 7 zile. În acest interval de timp, spermatozoizii din tractul genital al femeii mor, deoarece ei pot supravieţui cel mult 5 zile.

2. PCU produc anomalii congenitale? Va dăuna fătului faptul că femeia utilizează accidental PCU în timpul sarcinii?
Nu. Conform dovezilor ştiinţifice clare existente, PCU nu vor cauza anomalii congenitale şi nu vor dăuna fătului dacă femeia este deja gravidă atunci când le utilizează sau dacă PCU eşuează în prevenirea sarcinii.

3. Cât timp este femeia protejată împotriva sarcinii prin luarea PCU?
Femeile care iau PCU trebuie să înţeleagă că ar putea rămâne gravide la următorul contact sexual dacă ele nu iniţiază imediat o altă metodă de contracepţie. Deoarece la unele femei PCU întârzie ovulaţia, curând după luarea PCU ea se poate afla în perioada cea mai fertilă. Dacă ea doreşte protecţie continuă împotriva sarcinii, trebuie să iniţieze imediat o altă metodă contraceptivă.

4. Ce fel de pilule contraceptive orale pot fi utilizate ca PCU?
Multe contraceptive orale combinate (cu estrogen şi progestativ) şi pilule numai cu progestativ pot fi utilizate ca PCU. Pot fi folosite orice fel de pilule care conţin hormonii utilizaţi pentru contracepţia de urgenţă – levonorgestrel, norgestrel, noretindron, precum şi aceste progestative asociate cu estrogen (etinil estradiol). (Vezi la Formule de pilule şi doze, p. 56, exemple de pilule care pot fi utilizate.)

5. Este sigură luarea ca PCU a 40 sau 50 de pilule numai cu progestativ?
Da. Pilulele numai cu progestativ conţin cantităţi foarte mici de hormon. De aceea, este necesar să fie luate multe pilule pentru a primi doza totală necesară de PCU. Din contră, doza PCU la contraceptivele orale combinate (cu estrogen şi progestativ) este în general de doar 2 până la 5 pilule pentru fiecare din cele 2 doze luate la interval de 12 ore. Femeile nu trebuie să ia 40 sau 50 de pilule contraceptive orale combinate (cu estrogen şi progestativ) în scop de PCU.

6. Sunt PCU sigure în cazul femeilor cu HIV sau SIDA? Pot femeile care primesc terapie antiretrovirală să utilizeze în siguranţă PCU?
Da. Femeile cu HIV, SIDA, precum şi cele care utilizează terapie 3 antiretrovirală pot utiliza în siguranţă PCU.

7. Sunt PCU sigure în cazul adolescentelor?
Da. Studiul asupra utilizării PCU de către fete cu vârsta între 13 şi 16 ani a arătat că utilizarea este sigură. Mai mult, toate participantele la studiu au fost capabile să utilizeze PCU corect.

8. Este posibil ca o femeie care nu poate utiliza contraceptive orale combinate (cu estrogen şi progestativ) sau pilule numai cu progestativ ca metodă regulată, să utilizeze totuşi în siguranţă PCU?
Da. Deoarece tratamentul cu PCU este de durată foarte scurtă.

9. Dacă PCU eşuează în prevenirea sarcinii, are femeia un risc mai mare ca acea sarcină să fie ectopică?
Nu. Până în prezent, nu sunt dovezi care să sugereze că PCU cresc riscul de sarcină ectopică. Studiile din întreaga lume privind PCU numai cu progestativ, inclusiv o recenzie efectuată de United States Food and Drug Administration (Administraţia pentru alimente şi medicamente din SUA), nu au decelat rate mai mari de sarcini ectopice după eşecul PCU, comparativ cu cele găsite în rândul sarcinilor în general.

10. De ce să le dăm femeilor PCU înainte de a avea nevoie de ele? Prin asta nu descurajăm sau influenţăm utilizarea contraceptivelor?
Nu. Studiile pe femei care au primit PCU în avans au arătat următoarele:

  • Femeile care au avut PCU la îndemână le-au luat mai repede după contactul sexual neprotejat, comparativ cu femeile care a trebuit să le procure după contactul sexual. Cu cât sunt luate mai repede, cu atât eficienţa PCU este mai mare.
  • La femeile care au primit PCU în avans, probabilitatea de a utiliza PCU este mai mare decât la femeile care trebuie să se adreseze unui furnizor pentru a obţine PCU.
  • Femeile au continuat să utilizeze alte metode contraceptive, aşa cum o făceau înainte de a primi PCU în avans.

11. Pot femeile să utilizeze PCU ca pe o metodă obişnuită de contracepţie?
Nu. Aproape toate celelalte metode contraceptive sunt mai eficiente în prevenirea sarcinii. Femeia care utilizează cu regularitate PCU drept contraceptiv va avea un risc mai mare de sarcină neplanificată, comparativ cu o femeie care utilizează cu regularitate o altă metodă contraceptivă. Totuşi, femeile care utilizează alte metode contraceptive trebuie să ştie de PCU şi cum să le obţină la nevoie – de exemplu, dacă se rupe prezervativul sau dacă femeia uită 3 sau mai multe pilule contraceptive orale combinate.

Unde va adresați

Pentru o consultație în planificarea familială:

  • Adresați-vă medicului de familie din cadrul instituției medicale din raionul Dvs de reședință (vezi aici). ATENȚIE: daca aparțineți unuia din grupurile social-vulnerabile (vezi aici) puteți beneficia de contraceptive gratuite!
  • Adresați-vă la Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor
  • Telefonați la Linia Fierbinte a CIDSR (apel gratuit și confidențial) – 0800-088-08
  • Telefonați la CIDSR – 022355072 / 060903782 / 078306973
  • Scrieți la adresa de e-mail CIDSR –cidsr2012@gmail.com